cabinet de avocat adriana sandu
Drept comercial
Cabinetul de avocat Adriana Sandu vă oferă o experiență considerabilă în asistența și reprezentarea persoanelor fizice, dar și a societăților comerciale în cauze penale. Cabinetul nostru specializat în drept penal vă apără interesele și vă ajută să vă exercitați drepturile atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de judecată. Asistența de care puteți beneficia privește și dosarele penale aflate în apel sau recurs ori în căi extraordinare de atac.
Garantăm clienților servicii juridice profesionale tratându-vă cauzele cu maximă eficiență și diligență. Avem capacitatea și resursele necesare pentru a ne ocupa de probleme penale în mod direct, mai ales de cazurile complexe, precum infracționalitatea organizată, economică, informatică, etc.
proceduri
consultatii juridice infractiuni economice, financiar contabile, fiscale, contraventii
Asistență juridică și reprezentarea în fața organelor de urmărire penală – Poliție și Parchet, respectiv a Instanțelor judecătorești de orice grad;
Redactarea, depunerea și susținerea unor cereri având ca obiect: sezizare organe penale, contestatii in anulare, plangeri impotriva masurilor si actelor dispuse de organele de urmarire penale
Redactarea de plângeri, denunțuri, memorii, alte cereri;
rezultat final
Simplul fapt că sunteți învinuit sau inculpat într-o cauză de natură penală nu este echivalent cu a fi găsit vinovat și condamnat de către o instanță de judecată. Situația dumneavoastră poate fi întotdeauna îmbunătățită dacă aveți alături un avocat de drept penal care sa acționeze operativ și care să vă ofere o consiliere specializată.
Învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale și al judecații, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoștință acest drept.
